Du-te acasa !

Du-te acasa repede, potopul... se apropie !



Dualitate, cenusa in cer, imbracata in mister,

Fabrica muribunda tuseste-n podeaua cerului stingher!



Magie, vraja creatorului... dusa la extrem uneori,

Fiinta creste repede, din vant, foc, ploi,

Catastrofal, maleficul, creste-ntruna, acum ploua, ploua...!



Vantul sufla cenusa-n ochii focului orb,

Nu mai e scapare, evadare fara scapare!



Totul e paralizat, du-te acasa venin, du-te acasa acum !

Trofeul

Umiditatea sufletului depaseste limitele prestabilite de lumina timpurie. Adam paseste rusinat spre fosforescenta pamantului, temator, pasator, iubitor. Simfonia aurie invaluie cearcanele batrane ale tineretii, stresul ia locul iubirii. Se naste noul Adam... cearcanele batrane se trag spre pupila dilatata de clipele petrecute in plasa incompatibilitatii. Atunci apare Eva incrancenata, mai inalta, mai superioara, plina de nerecunostinta, plina de gloria atribuita adineauri vechiului Adam. Confuzia sentimentelor duce de la starea de iubire la starea de proprietate, invaluita in aur, masiv dar murdar. Adam este blestemat de acum, sa nu faca diferenta intre eva si Eva. Crispat, isi atribuie un trofeu.

Infinit

Culmile indepartate difuzeaza neincetat ploaia de lacrimi ale ingerilor sechestrate in bax-uri maligne. Povara justitiei morale devine imbietoare, repercursiunile batailor iregulate ale inimi macina colosul din stern. Utopia orei fericite vibreaza, trimitand gandul spre cerneala aprinsa din masinaria galbena. Fumul desluseste metaforele limbii ascutite de peretele alb. Carbunele arde mocnit, temator spre infinit.

Balada Evei

Timorata, ascunsa, delicata, Eva primordiala paseste-n focalizarea ochiului triunghiular. Tocurile... aceste inaltatoare superficiale atrag miseleste undele profane ale naturalitatii, distrugand totul precum cruciatii, in vremuri timpurii. Fuzionarea Evei primordiale cu cea a Evei pe tocuri inca marcheaza si mutileaza sufletele pure intr-o societate meschina. Plangeti si nu stiti de ce?! Aveti modele prost alese, modelele evelor, pe tocuri.

Epilogul matolului

Epilogul matolului

Greseala, un cuvant mare pentru oameni mici... Inlocuirea zambetelor de pe fetele palide ale usilor sunt tot mai des intalnite. Rostul final al genericului subliminal atinge cote halucinante in firul lung al vietii, paradoxal timpul este reversibil in tinerete, ireprosabil la batranete.

Toti fugim de greseli, ascunzand precum un copil rusinat bomboana furata, gesturile esuate ale moralitatii. Delicat omul a evoluat spre sociopatism reincalzit cu un termoplonjon, mintindu-si constientul manipulat prin mrejele societatii. Ajuns intr-un moment ipotetic, subconstientul clacheaza datorita nativitatii, singura sansa ramanand trifazitatea creierului: inconstientul epilogului matol.